Ing. Stanciu Vasile – Tirgu Jiu (Gorj) – arterită diabetică

NU SPUNE NICIODATA NU… SPERANTEI

Doresc să dovedesc oamenilor nu numai puterea plantelor medicinale ci, în primul rând, atotputernicia Creatorului, în mâna căruia stă viata. La El căutăm ajutor si consolare în caz de boală si apelăm la plantele din farmacia Sa. De El depinde să ne dăruiească, să ne călăuzească si să ne orânduiească viaţa.”
Am început cu acest citat deoarece ceea ce vă voi relata este un fapt real, petrecut în viata mea, mai bine spus în viata familiei mele, în care plantele si puterea lor tămăduitoare au jucat un rol decisiv.
În urmă cu cinci ani, tatăl meu, ing. Stanciu Vasile, un om care de-a lungul vietii s-a bucurat de o sănătate de fier, s-a îmbolnăvit grav. Nimeni nu ar fi crezut că un om atât de robust si plin de viată precum era el, nu se va bucura de o bătrânete linistită si, de ce nu, fericită. Dar nu a fost asa. În urma accidentului vascular suferit a rămas cu sechele pe partea stângă. Apoi an de an, multiplele accidente care au survenit primului, au afectat si mai mult aparatul locomotor si vascular. Cu greu se mai deplasa prin împrejurimile casei, dar noi eram fericiti că mai există. Pe lângă aceste probleme de sănătate s-au mai ivit si altele, la fel de grave – as putea spune – sau chiar mai grave.
După un an de la primul accident vascular, am descoperit că suferea si de diabet. Asa că celelalte accidente vasculare care au mai urmat, i-au făcut si mai grea existenta si vindecarea.
Au apărut niste răni între degete la piciorul stâng, răni care refuzau să se vindece (cangrenă). Am încercat tot felul de medicamente costisitoare, dar fără nici un rezultat. Medicii dădeau din umeri, spunând că asa se întâmplă în cazul diabeticilor.
Ţin să subliniez că pe această perioadă de cinci ani, tatăl meu, a ţinut un regim drastic recomandat, binenţeles, de medici.
În luna următoare a făcut ultimul accident vascular si poate cel mai grav. Nu am crezut că va mai suprvietui. Aş putea spune că acesta a fost primul miracol. Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile. Dar ceea ce ne-a şocat de-a dreptul a fost că în urma analizelor efectuate mai apăruse o afectiune: arterita diabetică. Arterita în faza zero. După două săptămâni de spitalizare efectuate si din cauza supraaglomerării în Sectia Neurologie, l-am luat pe tata acasă. Cu durere în suflet am constatat că piciorul cu rănile începuse să se învinetească. Medicii au spus că este cangrenă, iar singura solutie este amputarea lui deasupra de genunchi. A fost poate cea mai mare lovitură pe care am primit-o. Nu puteam face asta. Singura sa dorintă era să rămână întreg, asa cum îl lăsase Dumnezeu. Ne vedeam neputinciosi în fata acestui fapt şi nu aveam decât să asteptăm…
Cel de-al doilea miracol s-a petrecu atunci când am aflat de domnul Stelian Chivu, gorjean de-al nostru care vindecase, prin metode naturiste, cazuri la fel sau poate mult mai grave decât al tatălui meu. Fără să stau pe gânduri l-am contactat si l-am rugat să ne ajute. Era singura noastră sperantă. L-am adus acasă pentru a vedea despre ce este vorba si dânsul ne-a zâmbit blând spunându-ne prietenos: “Stati linistiti, se rezolvă”. Imediat a început un tratament cu ceaiuri, tincturi si unguente preparate de dânsul. După câteva zile se simtea o îmbunătătire. Durerile îi dispăruseră si putea păsi fără probleme.
Acum, după o lună de zile de tratament, pot să spun, că se simte bine, ne sperat de bine, iar sansa de a se vindeca nu mai este o himeră. Este pură realitate!
După o prioadă lungă de zbucium, în care speranta devenise doar un simplu cuvânt în dictionar, ne-am regăsit în sfârsit, linistea.Iar pe această cale doresc, în numele meu si al familiei, să-i multumesc domnului Stelian Chivu, pentru că dumnealui îi datorăm bucuria de azi, si speranta că pentru tatăl meu mai există si ziua de mâine. Piciorul a fost salvat.

Anastasiu Adina , Targu Jiu(Gorj), str. 1 Decembrie 1918,
nr. 86
.